Ce ar fi dacă unul dintre primele semne ale bolii Alzheimer nu ar fi o placă, o proteină sau o încurcătură, ci lipsa unui mineral?

Un articol din 2025, publicat în Nature de laboratorul lui Bruce Yankner de la Harvard Medical School, susține exact acest lucru. În studiu, litiul a fost singurul metal a cărui concentrație a scăzut în creierul persoanelor cu deficit cognitiv ușor (MCI). La șoareci, reducerea nivelului de litiu a condus la apariția leziunilor tip Alzheimer, iar administrarea unei forme specifice – litiul orotat – a împiedicat aceste schimbări.

Acesta este un rezultat important, dar ușor de supraevaluat. Iată ce arată studiul și ce nu.

Descoperirea la creierul uman: un singur metal se remarcă

Echipa a analizat nivelurile metalelor în țesut cerebral uman provenit din cohorte de îmbătrânire bine caracterizate, inclusiv mostre legate de Rush Alzheimer’s Disease Center. S-au comparat creierele persoanelor cu cognitie normală, cu deficit cognitiv ușor (MCI) și cu boala Alzheimer.

Dintre toate metalele măsurate, litiul a fost singurul semnificativ redus în creierul persoanelor cu MCI – stadiul care precedă adesea Alzheimerul. Acest lucru sugerează că pierderea de litiu nu este doar o consecință a bolii avansate, ci ar putea apărea devreme, posibil chiar înainte de apariția simptomelor majore.

Amiloidul captează litiul

În Alzheimerul avansat, plăcile de amiloid‑beta se leagă de litiu, reducând cantitatea disponibilă pentru țesutul cerebral. Se creează astfel un cerc vicios: un nivel scăzut de litiu poate favoriza formarea de amiloid, iar amiloidul poate captura și mai mult litiu.

Aceasta este o corelație observată în țesuturi umane. Datele post‑mortem nu pot demonstra că pierderea de litiu provoacă boala, iar de aici importanța experimentelor pe șoareci.

Experimentul cu deficit de litiu la șoareci

Pentru a testa cauzalitatea, cercetătorii au redus litiul în dietă atât la șoarecii normali, cât și la modelele de șoareci cu Alzheimer. Nivelul cortical de litiu a scăzut cu circa 50 %, iar consecințele au fost ample:

• Depunere crescută de amiloid‑beta în creier
• Creștere a tau‑fosforilat, un semn al patologiei de încurcături
• Activare pro‑inflamatoare a microgliei – celulele imune ale creierului au intrat într-un stadiu dăunător
• Pierderea sinapselor, axonilor și mielinei – componente esențiale ale circuitelor neuronale
• Accelerarea declinului cognitiv

Analiza transcriptomică la nivel de nucleu unic a arătat că deficitul de litiu a modificat expresia genică în mai multe tipuri celulare ale creierului, iar aceste modificări s-au suprapus cu cele observate în transcriptomul Alzheimerului uman. Nu era vorba doar de câțiva markeri similari; întregul profil celular a evoluat spre un statut asemănător Alzheimerului.

Remarcabil este că aceste efecte au apărut și la șoarecii tipici (wild‑type), nu doar la animalele modificate genetic pentru a dezvolta patologie amyloidică. Deficitul de litiu, singur, a fost suficient să declanșeze schimbări nefavorabile.

Salvarea: litiul orotat

Cercetătorii au administrat apoi litiu orotat la doză mică. Această intervenție a prevenit modificările patologice și pierderea memoriei atât la modelele de șoareci cu Alzheimer, cât și la șoarecii tipici îmbătrâniți. Dozele folosite erau în zona micro‑doză, mult sub cele utilizate pentru carbonatul de litiu în psihiatrie.

Acesta este punctul care a atras cea mai mare atenție online, dar și zona în care precauția este esențială: rezultatul legat de supliment este exclusiv la șoareci.

De ce orotat? Evită legarea de amiloid

Dacă amiloidul capturează litiul, administrarea unei săruri convenționale de litiu ar putea să nu ajute mult în creier, deoarece plăcile l-ar „suge”. Echipa a descoperit că litiul orotat are o afinitate mult mai scăzută pentru amiloid comparativ cu alte săruri de litiu. Practic, el trece mai ușor prin „capcana” și rămâne bio‑disponibil.

Concluzia lucrării este că înlocuirea litiului cu „săruri ce evită amiloidul” ar putea reprezenta o cale de prevenție și tratament. Chimica compusului, nu doar litiul în sine, pare a fi cheia.

Mecanismul: GSK3‑β

Efectele deficitului de litiu au fost mediate, cel puțin parțial, de kinaza GSK3‑β. Această enzimă este cunoscută pentru faptul că este inhibată de litiu și este puternic implicată în fosforilarea tau, procesarea amiloidului și inflamație. Când nivelul de litiu scade, activitatea GSK3‑β crește, ceea ce se potrivește cu majorările observate ale phospho‑tau și inflamației neurogenice.

Expresia „cel puțin parțial” este importantă – probabil alte căi sunt implicate și mecanismul complet nu este încă elucidat.

Ce NU arată acest studiu

Să fim onești și să enumerăm clar limitările:

• Nu există niciun trial clinic randomizat la oameni cu litiu orotat pentru prevenirea sau tratamentul Alzheimerului.
• Rezultatele la șoareci adesea nu se traduc la oameni, iar Alzheimerul are un istoric lung de promisiuni animalice care s-au dovedit neîmplinite în studii clinice.
• Datele umane sunt asociative și provin din mostre post‑mortem.
• Litiul are un index terapeutic îngust la doze farmaceutice; utilizarea pe termen lung la doze mai mari poate afecta rinichii și tiroida.

Studiul nu recomandă nimănui să înceapă să ia un supliment.

Întrebarea suplimentului

Produsele cu litiu orotat la micro‑doze sunt vândute fără prescripție, oferind de obicei între 1‑5 mg de litiu elemental per doză. Interesul pentru ele a crescut odată cu apariția lucrării, dar piața de suplimente nu este echivalentă cu protocolul strict al experimentului pe șoareci, iar conținutul și calitatea produselor variază.

Oricine se gândește să ia litiu, chiar și la micro‑doze, ar trebui să discute mai întâi cu un medic. Aspecte de monitorizat includ:

• Funcția renală: litiul este eliminat prin rinichi, deci e necesară o monitorizare periodică.
• Funcția tiroidiană: litiul poate perturba reglarea hormonilor tiroidieni.
• Interacțiuni medicamentoase: AINS, inhibitori ACE, ARB‑uri și diuretice pot crește nivelurile de litiu; alte medicamente pot interfereze și ele.
• Deshidratarea și modificările de sodiu, care pot altera modul în care organismul gestionează litiul.

Nimeni nu ar trebui să se auto‑prescrie pe baza unui studiu la șoareci, iar acest articol nu recomandă o doză anume.

Recomandări practice

Cine ar trebui să fie cel mai interesat? Persoanele cu istoric familial de Alzheimer și medicii care cercetează boala în stadiu incipient. Pentru moment, cel mai bun pas este o discuție cu un medic, nu achiziționarea unui supliment.

Ce să urmărim: dezvoltarea de trialuri clinice la oameni care testează formulări de litiu ce evită legarea de amiloid, ideal la persoane cu MCI sau risc ridicat. De asemenea, replicarea constatării scăderii de litiu în creier în cohorte independente și cercetarea de biomarkeri în sânge sau alte fluide care să reflecte nivelul cerebral de litiu.

Litiul în dietă: litiul se găsește natural în unele ape de băut și, în cantități mai mici, în cereale și legume, niveluri variind mult în funcție de regiune și de sol. Studii epidemiologice au investigat dacă un nivel mai ridicat de litiu în apa de la robinet se corelează cu rate mai mici de demență, dar astfel de observații nu pot dovedi cauzalitatea. O alimentație variată și consumul adecvat de apă nu sunt un substitut pentru tratament, dar reprezintă modalitatea cu risc scăzut prin care litiul intră în viața majorității oamenilor.

Concluzie

Lucrarea din Nature oferă o perspectivă nouă asupra Alzheimerului: ar putea implica pierderea unui element esențial, amiloidul însuși contribuind la captarea lui. Salvarea observată la șoareci prin litiu orotat este remarcabilă, iar autorii declară că nu au conflicte de interes. Totuși, dintre un rezultat promițător la animale și o terapie dovedită la oameni există încă un drum lung. Până când trialurile clinice vor oferi dovezi solide, această ipoteză trebuie tratată ca pe o idee captivantă, nu ca pe o prescripție medicală.