Microplastici în sânge? Chitosanul reduce nivelurile cu 26 % în 15 zile

Toți participanții la acest studiu aveau microplastici în sânge – nu doar majoritatea, ci fiecare dintre ei. Acesta este punctul de plecare al unui mic, dar foarte atrăgător, studiu pilot care revine la o întrebare dezbătută de ani de zile în comunitatea biohackerilor: este posibil să reduci efectiv încărcătura internă de microplastic, în loc să te limitezi doar la evitarea expunerii?

Subiectul de interes este chitosanul, un compus fibros obținut din cochiliile crustaceelor. În studiu, administrarea a 0,8 g pe zi, timp de 15 zile, a fost asociată cu o scădere de 26,3 % a microplasticelor măsurate în sânge. Rezultatul este intrigant, dar trebuie privit cu prudență, iar rezervele metodologice sunt la fel de importante ca titlul.

Ce este chitosanul?

Chitosanul se obține prin deacetilarea chitinului, componenta structurală a cochiliilor crustaceelor precum creveții, krabi și racii. De multă vreme este comercializat ca supliment, promovat pentru capacitatea de a lega grăsimile și pentru susținerea nivelului de colesterol, și este utilizat în pansamente și alte produse biomedicale.

Ceea ce îl face interesant în contextul microplasticelor este comportamentul său în tractul digestiv. În mediu acid, chitosanul devine încărcat pozitiv și poate forma un gel vâscos. Această proprietate de gelifiere și legare stă la baza ipotezei că ar putea „prinde” microplasticii în intestin.

Cum ar putea să capteze plasticul în intestin?

Ideea este simplă. Microplasticii pe care îi ingerăm prin alimentație, apă și aer ajung în intestin, unde o parte pot traversa bariera intestinală și intra în circulație. Dacă chitosanul se gelifică în intestin și înlănțuie particulele plastice, acestea ar putea fi eliminate prin scaun în loc să fie absorbite.

Acesta este mecanismul propus de „secundarea gastro‑intestinală”. Este important de subliniat că studiul nu a demonstrat direct acest proces la oameni – s-a analizat sângele, nu scaunul – astfel că legătura rămâne o inferență.

Studiul

Lucrarea, semnată de Cornelli, Belcaro și Casella, a fost publicată în Journal of Xenobiotics în mai 2026. Este un studiu pilot, controlat, cu 21 de adulți sănătoși:

• 11 participanți au luat chitosan derivat din Procambarus clarkii (rac de mlaștină roșu), 0,8 g/zi, timp de 15 zile – echivalentul a două capsule de 400 mg administrate seara.
• 10 controale au primit un placebo identic.

Microplasticii din sânge au fost cuantificaţi prin stereomicroscopie, microscopie electronică de scanare și spectroscopie micro‑FTIR. Împreună, aceste metode permit numărarea particulelor și caracterizarea lor în funcție de dimensiune, formă și tip de polimer, cu o limită de detectare de circa 700 nm.

Rezultatele

La început, microplasticii au fost detectaţi la toţi participanţii. După intervenție, media concentraţiei în grupul cu chitosan a scăzut de la 1,84 ± 0,28 µg/mL la 1,34 ± 0,20 µg/mL, o reducere de 26,3 % (p < 0,01, test cu perechi). Grupul de control nu a prezentat nicio modificare semnificativă.

Două detalii suplimentare ies în evidență:

• În toate tipurile de polimeri: scăderi consecvente au fost observate la clasele majore de plastic, nu doar la un singur tip.
• În funcție de dimensiune: cele mai mari descreşteri au apărut la particulele intermediare de 11–50 µm.

Autorii au estimat timpul mediu de rezidenţă al microplasticilor circulanţi la aproximativ 58 ± 28 de zile. Dacă această estimare este corectă, sugerează că nivelurile din sânge nu sunt permanente și se reînnoiesc pe parcurs de săptămâni‑luni, susținând ideea că reducerea absorbţiei noi ar putea scădea rapid valorile în sânge.

Date anterioare pe șoareci

Rezultatul uman nu a apărut din senin. Un studiu pe şoareci din 2025, realizat de Liu și Shimizu și publicat în Scientific Reports, a arătat că chitosanul a crescut excreţia fecală de microplastici de polietilenă. Acest lucru susţine mecanismul propus: dacă chitosanul ajută la eliminarea plasticului prin scaun la animale, este plauzibil să existe o fracţiune absorbită mai mică la oameni. Totuşi, rezultatele din animale nu se traduc întotdeauna la oameni, iar un singur studiu pe rozătoare nu constituie un argument solid pentru recomandări clinice.

Marele și sincerul „caveat”

Aici click‑bait‑ul trebuie să cedeze în fața preciziei:

• Eșantion mic – numai 21 de persoane în total, 11 cu chitosan. Studiile cu eșantioane reduse sunt predispuse la fluctuaţii aleatorii și la supraestimarea efectelor.
• Design pilot – este un studiu generativ de ipoteză, nu unul confirmator.
• Durată scurtă – 15 zile nu pot arăta efecte pe termen lung, revenirea la niveluri anterioare sau siguranța pe termen extins.
• Fără rezultate clinice – s‑au măsurat doar particulele, nu inflamaţia, riscul cardiovascular sau alte simptome. Scăderea microplasticilor în sânge nu a fost demonstrată că se traduce în beneficii pentru sănătate.
• Metode de măsurare încă imature – cuantificarea microplasticilor în sânge este dificilă și nu este standardizată. Contaminarea din materialele de laborator și variabilitatea între metode reprezintă provocări recunoscute, astfel că valorile absolute trebuie tratate cu prudență.
• Analiză intra‑grup – valoarea p‑ului din titlu provine din comparaţia pereche în grupul tratat, fiind mai puţin convingătoare decât o diferență clară între grupuri.
• Alergie la crustacee – chitosanul din surse de crustacee poate provoca reacţii la persoanele alergice la fructe de mare. Oricine se încadrează în această categorie ar trebui să consulte un medic înainte de a-l utiliza.

Replicarea independentă, cu eșantioane mai mari, măsurători ale excreţiilor fecale și rezultate clinice, ar transforma această curiozitate într‑o dovadă solidă.

Concluzii practice

Dacă ești curios, iată cum poți aborda subiectul în mod responsabil:

1. Cunoaște doza utilizată – studiul a folosit 0,8 g/zi, administrate ca 2 × 400 mg seara, timp de 15 zile. Aceasta nu este o recomandare, ci doar protocolul testat.
2. Fii atent la interacţiuni – chitosanul se leagă de grăsimi, așa că poate interfera cu absorbţia vitaminelor liposolubile (A, D, E, K) și eventual a unor medicamente. Separarea administrării de suplimente și medicamente constituie o precauție rezonabilă; consultă farmacistul sau medicul.
3. Nu presupune că alte fibre funcţionează – alginatele, psyllium și alte fibre gelifiante sunt uneori propuse ca alternative, dar nu au fost testate în acest studiu.
4. Începe prin a reduce expunerea – reducerea aportului de microplastici este mult mai sigură decât căutarea unei „detoxificări”. Filtrează apa de băut, limitează alimentele ambalate în plastic, evită încălzirea alimentelor în recipiente de plastic și preferă sticla sau inoxul.
5. Verifică alergiile – alergia la crustacee este un semnal clar de avertizare.

Concluzie finală

Acest studiu pilot oferă un semnal interesant: un supliment ieftin și cunoscut poate reduce nivelul de microplastici circulanţi în sânge în doar două săptămâni. Totuși, numărul mic de participanţi, durata scurtă și absența unor rezultate clinice fac ca această descoperire să rămână o pistă incipientă, nu un protocol de detoxifiere. Abordează‑o ca pe un impuls pentru cercetări viitoare, nu ca pe o licență de a adăuga încă o capsulă în regimul tău zilnic.